Infrastructura

Universitatea Politehnica Timișoara are, probabil, cea mai importantă infrastructură sportivă dintre toate universitățile din România. Pe toate bazele sportive ale UPT se desfășoară atât activități de performanță, cât și universitare și de masă.

Stadionul Știința

Încă din 22 aprilie 1928 s-a amenajat, prin munca voluntară a studenților, terenul de fotbal din curtea Facultății de Mecanică, arenă numită pe atunci Politehnica.

Terenul a fost reinaugurat, ca stadion, la 7 noiembrie 1948, având o capacitate de 3.000 de locuri. A purtat denumirile de Politehnica, CSU, Știința 23 August, iar apoi 23 August (nume sub care va rămâne consacrat). După Al Doilea Război Mondial, acolo au făcut performanțe echipele de fotbal, handbal în 11 și rugby ale Politehnicii.

În 1963 se inaugurează marele stadion al orașului, numit 1 Mai (actualul Dan Păltinișanu), iar echipa de fotbal se mută acolo. Stadionul 23 August revine la statutul de teren, pe care se desfășoară doar activități sportive studențești.

Ulterior își schimbă denumirea în Știința, redevine stadion și au loc din nou meciuri de fotbal începând cu anul 1995, odată cu înființarea lui AS Politehnica.

La ora actuală, după ultimele renovări, cele din 2008 și 2012, stadionul Știința are 2.600 de locuri (1.000 de locuri pe scaune) și este omologat pentru Liga a II-a de fotbal. Dimensiunile terenului sunt 105 x 68 m, iar gazonul este natural. Stadionul are nocturnă (omologabilă doar pentru eșaloane inferioare), pistă de atletism și tabelă electronică.

Foto: Stadionul Știința

Există un proiect de reconstrucție a stadionului.

Baza sportivă nr. 1

Stadionul Ştiinţa se află la Baza sportivă nr. 1 a UPT (bd. Mihai Viteazu nr. 1), la fel ca și vestiarele și sala de forță (la Căminul 2MV, unde este și sediul Departamentului de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UPT). Această bază sportivă cuprinde și două terenuri de minifotbal (cu gazon artificial și, în sezonul rece, cu balon), care funcționează în chirie la UPT.

Baza sportivă nr. 2

Baza sportivă nr. 2 a UPT (str. Prof. Dr. Aurel Păunescu-Podeanu nr. 2) cuprinde: terenuri de fotbal, cu nocturnă (două cu gazon natural și unul cu gazon artificial, ultimul fiind omologat pentru meciuri oficiale); terenuri de tenis de câmp, cu nocturnă; balon cu terenuri de minifotbal (cu gazon artificial), handbal și baschet; sală de sport (omologată pentru meciuri oficiale de volei); bazin de înot (interior, cu saună și aparate de fitness, și exterior); o clădire multifuncţională.

Foto: Stadionul Știința; proiectul de reconstrucție a stadionului Știința; Sala Polivalentă aflată în construcție; Baza sportivă nr. 2 a UPT (sala de sport, terenul de minifotbal, terenurile de tenis de câmp, bazinul de înot – interior, sala de fitness) (de la stânga la dreapta; click pentru mărire)

Foto: Terenul sintetic de la Baza sportivă nr. 2 a UPT


Reportaje din 2021

Baza sportivă nr. 3

Baza sportivă nr. 3 a UPT (str. Gavril Musicescu nr. 65) înseamnă terenul de fotbal Voința (cu gazon natural, omologat pentru meciuri oficiale).

Baza sportivă nr. 4

Baza sportivă nr. 4 a UPT va consta dintr-o sală de sport care va fi construită pe Aleea Ghirodei.

Sala Polivalentă

În imediata vecinătate a Bazei sportive nr. 2 se află în construcție o nouă sală, Sala Polivalentă. Aceasta va avea 2.500 de locuri și trebuia să găzduiască meciuri la Campionatul European de baschet feminin din 2015, dar, din motive obiective (firma constructoare a intrat în insolvență), nu a fost finalizată până acum.

Baze sportive ale oraşului

Unele echipe ale Politehnicii folosesc ca teren propriu unități de infrastructură sportivă ale Timișoarei.

Stadionul Dan Păltinișanu. Echipa de fotbal susține meciurile importante pe stadionul Dan Păltinișanu (inaugurat în 1963; 32.019 locuri, nocturnă).

Este al doilea stadion ca mărime, la ora actuală, din România (după stadionul naţional, Arena Naţională din Bucureşti, 55.634 de locuri). Este omologat pentru Liga a II-a de fotbal. Toate locurile sunt pe scaune (în culorile Politehnicii, violet și alb), iar o parte din tribuna I este acoperită. (La ora actuală, din cauza degradării, doar o parte din stadion este rezervată spectatorilor). Dimensiunile terenului sunt 105 x 68 m, iar gazonul este natural. Nocturna a fost inaugurată în 2003 şi are 1.456 lucşi. Stadionul are pistă de atletism (nefuncţională la ora actuală) și tabelă electronică.

Atunci când a fost inaugurat, la 1 mai 1963 (de aici şi denumirea iniţială a arenei), capacitatea stadionului era de 30.000 de locuri, ulterior mărită (în 1985) la 40.000 de locuri. A fost renovat în 1985, 2002, 2005, 2008 și 2009. Operaţiunea montării scaunelor s-a încheiat în 2005, capacitatea devenind atunci de 33.000 de locuri.

Arena a găzduit, de-a lungul timpului, meciuri ale naţionalei României (inclusiv oficiale), meciuri din cupele europene (inclusiv în Liga Campionilor şi în grupele Ligii Europa), finala Cupei României (2007), concerte.

Suporterii au supranumit stadionul “El Monumental”.

Foto: Stadionul Dan Păltinișanu, în trecut (sus; sursa: fotballatrecut.blogspot.ro), la ora actuală (mijloc; sursa: Wikipedia) şi planul stadionului (jos)

Sala Constantin Jude. Echipa de handbal masculin are ca teren propriu Sala Constantin Jude (inaugurată în 1968, sub numele de Sala Olimpia; are 1.400 de locuri, după ce, inițial, capacitatea a fost de 2.200 de locuri).

Foto: Sala Constantin Jude – exterior (sus; sursa: Wikipedia) şi interior (jos; sursa: radiotimisoara.ro/Ewald Gruescu)