CSU Poli, medalii la Naționalele de scrimă. Felix Dogariu, aur atât la cadeți, cât și la juniori!

Sportivii secției de scrimă de la CSU Politehnica Timișoara au obținut șase medalii la Campionatul Național de floretă, rezervat cadeților și juniorilor. Întrecerea a avut loc la București (23-26 ianuarie), atât la individual, cât și pe echipe.

Felix Dogariu a cucerit medalia de aur atât la cadeți, cât și la juniori! La prima categorie, finala a fost între reprezentanți ai cluburilor din Timișoara; Dogariu l-a învins cu 15-11 pe Andrei Știube (ACS Floreta). Ingrid Miti Bikfalvi a obținut medalia de bronz în proba junioarelor. Tot locul 3 a fost câștigat și în probele pe echipe, la feminin (cadeți), masculin (juniori, din echipa Politehnicii au făcut parte Artiom Cecet, Oliver Chinte, Theodor Pahone și Felix Dogariu) și feminin (juniori, Politehnica avându-le în componență pe Emma Doncean, Dumitrița Josan, Karina Tal și Ingrid Miti Bikflavi).

La finalul anului 2024, Felix Dogariu a primit premiul ”Excelență în Sport” la Gala Premiilor de Excelență UPT.

Antrenorul secției de scrimă de la CSU Politehnica este Livius Buzan.

Foto: Livius Buzan (st.) și Felix Dogariu la competiție