Secția de natație de la CSU Politehnica Timișoara a cucerit o medalie la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori I și II la înot în bazin scurt (25 m), competiție care a avut loc la Otopeni (14-17 noiembrie).
Darius Nistor a concurat în proba de 200 m bras, la tineret, masculin, în care a câștigat medalia de bronz. El a terminat pe locul 4 la seniori. În finala masculină de seniori a probei de 50 m fluture, Albert Cojanu s-a clasat pe locul 7.
Delegația alb-violetă a fost alcătuită din opt sportivi: Daria Humă, Iustina Andrei (la feminin), Emil Dăncăneț, Darius Nistor, Albert Cojanu, Cosmin Lancea, Rareș Trufin, Robert Oană (la masculin). Au participat nu mai puțin de 570 de sportivi de la aproximativ 70 de cluburi.
Această competiție, ultima oficială din acest an pentru sportivii de la CSU Poli, a reprezentat și un criteriu de calificare pentru Campionatul Mondial de înot în bazin scurt, ce va avea loc în perioada 10-15 decembrie.
Stafful tehnic al secției de natație de la CSU Politehnica este format din Sabin Avram (antrenor coordonator) și Dragoș Neagu (preparator fizic și kinetoterapeut).