Antrenori poliști, stagiu în Germania

La începutul acestei luni (2-9 decembrie), patru antrenori din cadrul Centrului de copii și juniori al Politehnicii Timișoara au participat la un stagiu de pregătire în centrul juvenil al Borussiei Mönchengladbach. Astfel, Alin Paleacu, Ionuț Vucea, Denis Minda și Mădălin Smaranda au avut ocazia de a vedea tot angrenajul pepinierei acestui renumit club, dar și de a lua parte la antrenamente, jocuri și la sesiuni de lucru cu omologii lor din academia Borussiei. Acțiunea fost facilitată de serviciul social De Kull, din Mönchengladbach, dar și de entitățile fanilor timișoreni din țară și străinătate, Druckeria, Druckeria 360 și Poli of America SG. Denis Minda și Mădălin Smaranda fac parte și din stafful tehnic al echipei de seniori, în rolurile de antrenor secund, respectiv antrenor de portari.

Astăzi, cei patru antrenori poliști au fost prezenți la o ediție a ”Cafenelei sportive”, ediție desfășurată la muzeul temporar “La revedere, El Monumental!” de la stadionul Dan Păltinișanu, cu o zi înainte de închiderea acestei expoziții.

Fanii Politehnicii și cei ai Borussiei Mönchengladbach sunt înfrățiți. Recent, suporteri ai clubului german au fost la un meci de campionat al timișorenilor, iar apoi au asistat și la jocul de miuță dintre Poli old-boys și o selecționată a ”Peluzei Sud”.

Borussia Mönchengladbach se află în Bundesliga, iar în palmares deține cinci titluri naționale, trei Cupe ale Germaniei și două Cupe UEFA. În 1977 a jucat finala Cupei Intercontinentale.