Viorel Vișan la „Istoria fotbalului” (ep. 12)

Astăzi, la „Istoria fotbalului”, invitat este Viorel Vișan, fost jucător la Politehnica Timișoara (în anii ’70-’80, făcând parte din echipa care a cucerit Cupa României în 1980), apoi antrenor și membru în conducere. Este al 12-lea episod al acestei emisiuni.

În acest episod, Viorel Vișan își amintește despre perioada în care a fost vicepreședinte al Politehnicii (din vara 2000, cu Zambon patron). În finalul sezonului 2000/01 (terminat pe locul 8), Poli juca acasă cu FC Baia Mare, patronată de Heinrich Schorsch. Maramureşenii aveau nevoie de victorie, Poli nu mai avea nevoie de nimic. Dar putea să lupte pentru concitadina UMT, contracandidată la promovare cu băimărenii. În 10 oameni aproape tot meciul (a avut un eliminat), Poli a dat o lecţie, împotriva dorinței patronului său. A câștigat cu 3-2 şi i-a oferit UMT-ului promovarea. Antrenorul echipei era sibianul Jan Gavrilă. Apoi, în 2001, dl Vișan revine ca antrenor principal la AS Politehnica (actuala SSU Politehnica), în Divizia C. În 2003 e antrenorul echipei de tineret a lui Poli AEK, încununată campioană națională la această categorie de vârstă! La acest club devine apoi șeful Centrului de copii și juniori.

Emisiunea poate fi vizionată pe Teleuniversitatea, de la ora 18:13 (în reluare, mâine, de la ora 10:13, și duminică, de la ora 14:20), în rețelele de cablu Digi TV (de acum și în grila digitală, la poziția 236 în Timișoara), Vodafone TV și Orange TV, precum și live pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al postului!