Ieri, în Piața Libertății, s-a disputat finala Miuței din cartier, proiect la care Universitatea Politehnica Timișoara este partener. Finala (foto la finalul paragrafului) s-a decis la lovituri de departajare, Super United câștigând în fața lui TLC. Pe locul 3 s-a clasat Sinteticsnm.ro (avându-l în componență pe Sîntean, fost internațional de juniori, de tineret și prezent în lotul României la JO 2021, fost jucător la Slavia Praga și la Politehnica, dar și în Liga I).
În deschiderea finalei a avut loc un meci demonstrativ de miuță (foto din introducere), între Politehnica old-boys și selecționata Peluzei Sud. Politehnica old-boys a fost formată din Constantin Varga, Marcel Băban, Petru Țurcaș, Alin Crișanov, antrenor fiind Florin Bătrânu.
Această activitate face parte din proiectul ”Timișoara Miuțelor – construirea identității culturale prin sport”, finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, în cadrul programului Fondul pentru nevoi culturale de urgență 2024. Beneficiar este Asociația Cohesive Art, iar partener principal, MONS Events.