Poli, victorii în amicale. S-a intrat în cantonament

Echipa de fotbal Politehnica Timișoara a câștigat primele două meciuri ale verii, amicale jucate în deplasare, contra unor conjudețene din Liga a IV-a.

A fost, mai întâi, vineri, 2-0 cu CSC Liebling, prin golurile marcate de Curescu (din penalty) și D. Popa. Din echipa de start au făcut parte doar trei jucători care au încheiat sezonul trecut la club: este vorba de Huminic (revenit după accidentare), Taub și Marincu. A doua zi a fost 1-0 cu Millenium Giarmata, grație unui gol marcat de același David Popa (din penalty).

Ieri s-a intrat în cantonament, pe plan local, unde se va sta până sâmbătă. Cazarea este la Casa Politehnicii nr. 2.

În acest timp, vor fi jucate alte două amicale: miercuri, de la ora 18, cu Șoimii Lipova (echipă prezentă, sezonul trecut, la barajul de promovare în Liga a II-a), și sâmbătă, cu CSU Universitatea de Vest Timișoara (Liga a IV-a). Ambele jocuri vor avea loc pe teren propriu, la stadionul Dan Păltinișanu, unde se vor desfășura și antrenamentele din cadrul cantonamentului. Accesul publicului la aceste partide nu este permis, din cauză că stadionul nu mai este omologat pentru a primi spectatori în tribune.

S-a anunțat că Poli va evolua, din sezonul oficial care va începe în luna august, pe stadionul Electrica. Acesta tocmai a fost omologat pentru Liga a III-a, iar în ediția trecută a eșalonului secund acolo a jucat Ripensia. Stadionul Știința va fi rezervat echipelor de juniori, precum și echipei de fotbal feminin de la Politehnica Timișoara.

Comisia de Disciplină şi Etică a Federației Române de Fotbal i-a sancționat, luni, 17 iulie, pe Mura și Făgărășanu, pentru deținerea de conturi la pariuri sportive online, cu suspendare pe două luni și cu penalitate sportivă de 10.000 de lei fiecare. Ambii au venit la Poli în această vară, de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, iar abaterile au fost comise înainte de transferul la alb-violeți.

Foto: Secvență din meciul CSC Liebling – Politehnica (în alb-violet) 0-2