UPT, participantă la CN universitar de volei

Universitatea Politehnica Timişoara a participat la turneul final al Campionatului Național Universitar al României la volei masculin.

Acesta s-a disputat la Timișoara, între 28-29 mai, în organizarea Universității de Vest (UVT), în Sala Mare FEFS și în Sala de Sport UVT.

UPT a făcut parte din grupa B și a pierdut meciurile cu Universitatea Ovidius Constanța, UVT și Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București, toate cu 0-2. Antrenorul politehniștilor a fost Alin Molcuț, cadru didactic al Departamentului de Educație Fizică și Sport din cadrul UPT. Molcuț este și responsabilul echipei UPT la Naționalele universitare de fotbal.

Universitatea de Vest Timişoara a câștigat titlul național universitar la volei, după ce a reușit acest lucru și la fotbal, cu o săptămână înainte, la Oradea. În finala de la volei, UVT a învins pe Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, scor 2-0. Cele două echipe au jucat și în ultimul act de acum trei ani, la ediția precedentă. În finala pentru locul 3 a ediției actuale, Constanța a învins cu 2-0 pe Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași. Au participat opt echipe.

Campionatul Național Universitar al României la volei masculin a fost organizat de Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, CSU UVT și Federația Română de Volei.

Campioana națională din acest an va reprezenta România la Jocurile Europene Universitare, care sunt programate la Lodz (Polonia), între 17 și 30 iulie. Competiţia este organizată de European University Sports Association.