Poliști în competiții internaționale la scrimă

Doi reprezentanți ai secției de scrimă de la CSU Politehnica Timișoara au participat în competiții internaționale.

Astfel, Rebeca Cândescu (foto) s-a aflat la etapa de Cupă Mondială de la Paris (Franța), unde s-a clasat pe locul 49 în clasamentul senioarelor, la floretă. Ea a fost singura dintre românce care a intrat pe tabloul principal. A fost eliminată de chinezoaica Chen Qingyuan, care a și câștigat turneul. În proba pe echipe, România (Mălina Călugăreanu, Rebeca Cândescu, Emilia Corbu, Anca Săveanu) a cedat în primul tur, 37-45 cu Singapore, și s-a clasat pe locul 18. Rebeca Cândescu are 22 de ani și studiază în SUA, dar este legitimată la CSU Poli.

Felix Dogariu, în vârstă de 16 ani, a participat la o etapă de Circuit European la floretă masculin, la Bratislava (Slovacia), unde s-a calificat pe tabloul de 32 la categoria cadeți.

Antrenorul secției de scrimă de la CSU Politehnica este Livius Buzan.