Poli, campioană națională U17 la fotbal feminin!

Echipa de junioare a Politehnicii Timișoara a devenit, sâmbătă, campioană națională U17 la fotbal feminin, după un fantastic golaveraj de 10-0 în cele două partide ale fazei finale!!!

În semifinale, fetele de la clubul alb-violet s-au înfruntat cu marea rivală Universitatea Cluj, echipă întâlnită a 4-a oară în acest sezon la categoria de vârstă respectivă. Scorul a fost 4-0 pentru timișorence, prin golurile marcate de Lorena Mihăilesc, Nicol Dincă-Vuia, Patricia Șerban și Ionela Năstăsoiu.

În finală, adversar a fost formația numită Vulpițele Galbene Roman. Și de această dată, scorul n-a lăsat loc de comentarii: 6-0! Au înscris aceleași Lorena Mihăilesc (de trei ori), Nicol Dincă-Vuia și Ionela Năstăsoiu, plus Elena Petrișor.

Astfel, Poli a consemnat în acest campionat 12 victorii, un egal și o înfrângere.

La faza finală a Campionatului Național U17 la fotbal feminin, desfășurată la Râmnicu Vâlcea, a mai participat Fair-Play București. Această categorie de vârstă este cea mai mare în fotbalul feminin românesc.

Antrenorul principal al echipei U17 poliste este chiar Mirel Albon, managerul general al clubului, fost antrenor al naționalei feminine și cel mai titrat tehnician din fotbalul feminin românesc, multiplu campion național cu Olimpia Cluj (chiar actuala „U”). Antrenor secund la U17 este Orlando Ștefan, cel care a condus, anul trecut, echipa U15 spre titlul național.

În acest sezon, gruparea de fotbal feminin Politehnica Timișoara a reușit o  medalie de aur (la junioare U17), una de argint (la senioare) și una de bronz (la junioare U15) în campionatele naționale la respectivele categorii de vârstă!

Cupa României 2022/23 a fost câștigată de Carmen București, 2-1 d.p. în finala disputată azi cu Universitatea Cluj.