Respect pentru sportul timișorean

După meciul de sâmbătă al Politehnicii, fanii viola au pornit în marș spre Palatul Administrativ.

Sub egida ”Respect pentru sportul timișorean”, marșul a avut scopul de a trage un semnal de alarmă pentru starea critică a sportului din oraș și a infrastructurii sale sportive. Câteva sute de membri ai ”Peluzei Sud” au protestat astfel față de nivelul foarte slab la care a ajuns sportul și, mai ales, fotbalul timișorean. Marșul a durat aproape o oră și s-a desfășurat fără incidente.