Uțu, portarul dinamovist care a debutat la Poli

Portarul Iuliu Uțu (numele corect, Uțiu) s-a consacrat la Dinamo, dar a debutat la Politehnica Timișoara (numită, pe atunci, Știința).

Născut la 4 septembrie 1936, a debutat în prima divizie în 1955, când, la doar 18-19 ani, a apărat, integralist (pe atunci oricum nu erau permise schimbări), în toate cele 24 de meciuri din campionat ale Științei!

Timișorenii, antrenați de fostele glorii ripensiste Vasile Deheleanu și Silviu Bindea, au terminat pe locul 4, după Dinamo (campioană în premieră), Flacăra Ploiești (actuala Petrolul) și Progresul București. Din lotul polist mai făceau parte, printre alții, Brînzei, R. Marcu, Cojereanu, Gîrleanu, Dinulescu, Ciosescu, I. Boroș. Mulți dintre ei vor câștiga, peste trei ani, Cupa României.

În anul următor se transferă la Dinamo, unde va juca un deceniu! Va prinde (în general ca rezervă a lui Datcu) fantastica perioadă în care alb-roșiii au cucerit patru titluri naționale consecutive (1962-1965)! Trupa Ministerului de Interne, atât de urâtă, pe atunci, peste tot în țară, avea în Nunweiller III și Pîrcălab marile vedete, iar antrenor era Traian Ionescu, cel care a implementat, primul, postul de libero în fotbalul românesc.

Între 1966-1969, Uțu a evoluat la Farul, apoi, în contextul în care regimul comunist a permis unor jucători aflați spre final de carieră să se transfere în străinătate, apără la Racing White Bruxelles, în prima ligă belgiană, între 1969-1972. Nu a avut nicio selecție în națională.

La 1 noiembrie 2019 s-a stins din viață, la 83 de ani.

În anul anterior, 2018, s-au dus la Ceruri alți doi poliști care s-au afirmat la cele două mari rivale din Capitală. Hălmăgeanu și Petescu, ambii la Steaua.

Foto: Știința Timișoara în 1955