Florin Icobescu la ”Istoria fotbalului” (ep. 6)

Astăzi, la ”Istoria fotbalului”, invitat este Florin Icobescu, fost portar al echipei de fotbal Politehnica Timișoara în anii ’80, dar și la concitadinele CFR și Progresul. El este stabilit de mulți ani în Germania. Este al 6-lea episod dintr-o serie mai lungă a acestei emisiuni.

În acest episod, dl. Icobescu ne povestește despre finalul anilor ’80. La Progresul Timișoara, în Divizia B, câștiga mult mai bine decât la Poli, în Divizia A! Prima de victorie era chiar și de 10.000 de lei! A plecat apoi la CFR Timișoara (a 4-a perioadă petrecută la acest club!). Antrenor la echipa de la Gara Mare era Emeric Dembroschi. Își amintește cum înaintea derby-ului cu fosta sa formație, Progresul, s-au făcut mari presiuni asupra lui… Revine la perioada de la Poli și aduce vorba despre un amical cu Milan, la Monza (de fapt, e vorba de Internazionale). A fost foarte afectat că nu a făcut parte din lotul care a efectuat acea deplasare. A efectuat cu alb-violeții un turneu în Siria. A ”fugit” din țară în toamna lui 1989, alături de un alt fost polist, Doru Plăviţu, cu câteva zile înainte ca legendara Nadia Comăneci să facă același lucru. S-a stabilit în Germania de Vest, unde apoi s-a căsătorit cu o handbalistă de primă ligă de acolo, de etnie germană, plecată și ea din România.

Emisiunea poate fi vizionată pe Teleuniversitatea, de la ora 18:13 (în reluare, mâine, de la ora 10:13, și duminică, de la ora 14:20), în rețelele de cablu Digi TV (deocamdată, doar în grila analogică), Telekom TV, Vodafone și Orange TV.

Actualizare