Politehnica, pe locul 17 în topul academiilor de fotbal

Centrul juvenil al clubului de fotbal Politehnica Timișoara ocupă în acest doar locul 17 în ierarhia celor mai bune centre de copii și juniori din România. Clubul alb-violet are 79,42 puncte.

În procesul de clasificare a academiilor de fotbal, ediția 2024, Federația Română de Fotbal a ținut cont de standardele de calitate a cluburilor cu activitate juvenilă.

Pe locul 1 s-a clasat, ca și anul trecut, Farul Constanța. Clubul condus de Gheorghe Hagi are 92,53 puncte, din 100 posibile. Pe locul 2 se află FK Csikszereda Miercurea Ciuc, iar pe 3, Universitatea Cluj. FCSB este pe poziția a 4-a.

Politehnica este gruparea din Banat cel mai bine clasată. Din județul Timiș mai apar în ierarhie alte șase cluburi: Ripensia este pe 18, LPS Banatul, pe 33, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, pe 45, CS Giroc-Chișoda, pe 77, CSC Dumbrăvița, pe 78, iar CSȘ Lugoj, pe 94. În urma alb-violeților sunt cluburi precum FC Argeș, Petrolul, FCU Craiova, Dinamo, Oțelul Galați. Au fost clasificate 124 de cluburi, cu nouă mai multe față de anul precedent.

În 2019, când ierarhia s-a alcătuit în premieră, Politehnica a fost pe locul 17 (cu 57,70 puncte), în 2020 s-a clasat pe 9, în 2021, pe 10 (în acești doi ani cu punctaj identic, 81,10), în 2022, pe 8 (cu 86 de puncte), iar în 2023, pe un excepțional loc 4 (cu 88,5 puncte)!

La Academia Politehnicii, coordonator a fost, până în această vară, Sorin Brîndescu, fostul antrenor al echipei de seniori.