Poli, în seria a IX-a a Ligii a III-a

FRF a stabilit, ieri, componența seriilor Ligii a III-a, ediția 2024/25. SSU Politehnica Timișoara a fost repartizată în seria a IX-a! Alb-violeții au nu mai puţin de cinci adversare noi față de sezonul anterior!

Cinci dintre echipe, jumătate, sunt din județul Timiș. Pe lângă Poli, mai este vorba de CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (care în sezonul trecut s-a aflat într-o altă serie decât Poli și i-a eliminat pe alb-violeți la barajul de promovare în Liga a II-a, dar a ratat și ea promovarea), CSC Peciu Nou, Avântul Periam și Timişul Şag (calificată la barajul de promovare în Liga a III-a și debutantă, la nivelul localității, în sistemul divizionar național).

Din județul Arad sunt Progresul Pecica, Gloria Lunca Teuz Cermei (rămasă pe loc vacant, după ce a retrogradat) și Viitorul Arad (calificată la barajul de promovare în Liga a III-a, debutantă în sistemul divizionar național).

Din județul Hunedoara este Minerul Lupeni, care a fost acceptată pe loc vacant, după ce a fost eliminată la barajul de promovare în Liga a III-a. Din județul Bihor este Lotus Băile Felix, care în sezonul trecut s-a aflat într-o altă serie decât Poli.

Județele care au echipe și în alte serii sunt Hunedoara și Bihor.

Această serie se va împerechea, la barajul de promovare în Liga a II-a, cu seria a X-a (din care fac parte, printre altele, Minaur Baia Mare, SCM Zalău, CSM Olimpia Satu Mare, CSM Sighetu Marmaţiei).

Phoenix Buziaş și Șoimii Lipova (care în sezonul trecut au fost în serie cu Poli, Buziaș chiar în play-off) s-au retras din competiție.

În sezonul trecut, Poli a fost în seria a VIII-a.

Campionatul va începe în 31 august. Toate cele 10 serii numără câte 10 echipe.

Actualizare

În 20 august s-a stabilit programul sezonului regulat al Ligii a III-a. În etapa 1 din seria a IX-a, Politehnica Timișoara va juca în deplasare, cu Minerul Lupeni.