Aur polist la CE de biatlon, triatlon și laser run!

Trei sportivi de la CSU Politehnica Timișoara au câștigat medalia de aur la Campionatul European de biatlon, triatlon și laser run! Este vorba despre Eduard Păuleț, Erik Krausz și Bogdan Toader, care au ocupat prima treaptă a podiumului, pentru România, în proba de laser run pe echipe, la juniori (foto). Competiția s-a desfășurat între 2-7 iulie, în Funchal (Portugalia). Pe locul secund s-a clasat echipa Greciei, iar pe poziția a treia, Portugalia. Erik Krausz și Bogdan Toader au câștigat și medalia de bronz la ștafetă masculin în cadrul concursului de laser run, juniori. La U19, tot la ștafetă masculin, Eduard Păuleț și Nikolas Tanasiciuc au terminat pe locul 4. Antrenorul secției de pentatlon modern de la clubul alb-violet este Gyula Gallovits.