România la Jocurile Europene Universitare, în Ungaria. Octavian Stăncioiu, conducătorul delegației la fotbal

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV) va reprezenta în acest an România la turneul de fotbal masculin din cadrul Jocurilor Europene Universitare 2024, care se vor desfășura la Debrecen și Miskolc (Ungaria), între 12-24 iulie. Competiția este organizată de Asociația Europeană a Sportului Universitar (European University Sports Association) (EUSA), în colaborare cu Magyar Egyetemi – Főiskolai Sportszövetség (Hungarian University Sports Federation) (MEFS).

Turneul de fotbal masculin, aflat la ediția a 16-a, se va desfășura la Debrecen, între 11-17 iulie.

Finanțarea participării României se face de către Ministerul Educației, prin Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), instituție care deține competența exclusivă pentru reprezentarea României la competițiile oficiale organizate sub egida federațiilor internaționale ale sportului școlar și universitar.

În anii pari se desfășoară turneul de fotbal din cadrul Jocurilor Europene Universitare (European Universities Games), în timp ce Campionatul European Universitar de fotbal are loc în anii impari.

În paralel, se va disputa și turneul feminin de fotbal.

În 2022, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a devenit campioană europeană universitară.

Conducătorul delegației României la Debrecen va fi Octavian Stăncioiu, director de organizare al Campionatului Național Universitar de fotbal, purtător de cuvânt al clubului de fotbal Politehnica Timișoara și realizator de emisiuni la Teleuniversitatea.

Delegația și lotul României: Tabel UAV Arad la JEU 2024. Antrenorul echipei este Claudiu Bulzan.

Pagina oficială de Facebook a competiției este aici, iar site-ul oficial, aici.

La edițiile precedente, de când a fost reluat disputarea anuală a Campionatului Național Universitar al României, reprezentantele țării noastre au ocupat următoarele locuri: UCB Târgu Jiu – 5 (2015); UBB Cluj-Napoca – 8 (2016); UVT Timişoara – 9 (2017); UBB Cluj-Napoca – 9 (2018), UVT Timişoara – 9 (2019), UVT Timişoara – 1 (2022), UVT Timişoara – 6 (2023).

UAV s-a calificat la ediția 2024 după ce a învins Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu cu 4-0, în finala națională disputată la 19 mai, la Alba Iulia.

Campionatul Național Universitar al României la fotbal, desfășurat anual, a redebutat în 2015 și este organizat de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU), Ministerul Educaţiei, Federația Română de Fotbal (FRF) și Universitatea Politehnica Timişoara (UPT).

Foto (de sus în jos): UAV înainte de plecarea spre Ungaria; afișul ediției; sigla ediției; afișul turneului de fotbal