Despre cum a fost salvat stadionul Știința de la dezafectarea decisă de Ceaușescu, la ”Istoria fotbalului”

Astăzi, la ”Istoria fotbalului”, o emisiune despre cum a fost salvat stadionul Știința (numit pe atunci 23 August) de la dezafectarea decisă de Nicolae Ceaușescu, șeful de stat al Republicii Socialiste România. La începutul anilor ‘70, atunci când se proiecta noua clădire a Facultății de Electrotehnică, Ceaușescu a indicat construcția tocmai pe terenul de fotbal al studenților (stadionul 23 August). Asumându-și un risc enorm, construind clădirea chiar lângă stadion, rectorul de atunci al Institutului Politehnic Traian Vuia, Ioan Anton, și prim-secretarul Comitetului Județean Timiș al PCR, Mihai Telescu, au salvat terenul de la demolare…

Despre acest eveniment va vorbi fostul rector UPT, Ioan Cartiș. Sunt secvențe de la evenimentul ”Politehnica în Retrospectivă” (foto din introducere), care a avut loc în 7 noiembrie, în Sala Polivalentă din Biblioteca UPT, pentru a onora Centenarul Campusului Universitar al UPT. Evenimentul a fost moderat de scriitorul Robert Șerban și au mai luat cuvântul Florin Drăgan (rectorul UPT), Viorel-Aurel Șerban (fost rector UPT), Gheorghe Ciuhandu (fost primar al Timișoarei), Viorel Coifan (fost președinte al Consiliului Județean Timiș), acad. Ion Boldea, Horia Gligor, Vlad Gaivoronschi, Bogdan Puriș și Octavian Stăncioiu.

Stadionul Știința se află chiar în Campusul Universitar al UPT. Astăzi se împlinesc exact 103 ani de la inaugurarea efectivă a Universității Politehnica Timișoara.

Emisiunea poate fi vizionată pe Teleuniversitatea, de la ora 18:13 (în reluare, mâine, de la ora 10:13, și duminică, de la ora 14:20), în rețelele de cablu Digi TV (de acum și în grila digitală, la poziția 236 în Timișoara), Vodafone TV și Orange TV, precum și live pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al postului!