România, campioană mondială la minifotbal

Echipa națională de minifotbal a României a câștigat, în premieră, titlul mondial rezervat acestei variante a fotbalului. Turneul final al CM s-a desfășurat la Ras Al-Khaimah (EAU) și au participat 32 de echipe.

În finală, sâmbătă, România s-a impus dramatic în fața Kazahstanului, care, cu un minut înainte de final, conducea cu 2-0. ”Tricolorii” au marcat o ”dublă” prin Balogh (min. 49, din penalty, și 50+1), egalând în prelungirile timpului regulamentar (2-2)!! În cele două reprize de prelungiri nu s-a marcat, astfel că s-a trecut la lovituri de departajare. S-au executat nu mai puțin de 15 serii, iar România a câștigat cu 12-11.

La minifotbal, România mai are în palmares șase titluri de campioană europeană (la primele șase ediții, 2010-2015!!), de două ori vicecampioană europeană (la ultimele două ediţii, 2018 şi 2022), precum și două medalii de bronz la CM (2015, la prima ediție din istorie, și 2019, la ediția precedentă).

Din lotul proaspetei campioane mondiale a făcut parte și un fost jucător cunoscut în fotbalul în 11. Este vorba de Bourceanu, care a jucat la FC Timișoara (2009-2011). El a fost internațional de seniori al României și la fotbal în 11 (având 26 de selecții între 2009-2014), retrăgându-se din activitatea de jucător pe teren mare în 2019. Acum are 38 de ani și evoluează în echipa de minifotbal Ajax Dulcisimo Galați.

Lotul României de la Ras Al-Khaimah a inclus și un jucător legitimat la o echipă de minifotbal din Timișoara. Este vorba de Nemițanu, de la Glissando. El este chiar absolvent al Universității Politehnica Timișoara!

Rezultatele României la CM de minifotbal 2023:
10-1 cu Sudan (grupe)
3-2 cu Spania (grupe)
0-0 cu SUA (grupe)
7-0 cu Thailanda (optimi)
2-0 cu EAU (sferturi)
3-0 cu Ungaria (semifinale)
2-2 d.p. (12-11 l.d.) cu Kazahstan (finală)

Lotul României la CM de minifotbal 2023:
Portari:
Ionuț Neacșa (Nova Vita Târgu-Mureș)
Dragoș Nițu (Reggio Liriada Brașov)
Laszlo Klein (Nova Vita Târgu-Mureș)
Jucători de câmp:
Vasile Pop (Sam Vig CCM Bistrița)
Mircea Popa (Juventus Sibiu)
Andrei Balea (Nova Vita Târgu-Mureș)
Mircea Ungur (Nova Vita Târgu-Mureș)
Andrei Nemițanu (Glissando Timișoara)
Vlad Mocanu (Premier Iași)
Bogdan Covaci (Sam Vig CCM Bistrița)
Andrei Ferik (Bad Boys Oradea)
Saron Chirică (Old Boys București)
Marius Balogh (Bad Boys Oradea)
Andrei Șumălan (Bad Boys Oradea)
Gabriel Dumitrașcu (Chedra TAX Ploiești)
Alexandru Bourceanu (Ajax Dulcisimo Galați)
Antrenor:
Virgil Bejenaru

Clasament final CM de minifotbal 2023: 1. România, 2. Kazahstan, 3. Ungaria, 4. Azerbaidjan