Breviar polist

* Suporterii clubului au ales cel mai frumos gol reușit de echipa lor favorită în sezonul de toamnă. Acesta este cel marcat de Oanea în victoria de la Călăraşi (3-1 cu echipa locală Dunărea, în Liga a II-a). Oanea a stabilit scorul final, în minutul 87, printr-o execuţie din careu, din unghi închis, cu un lob peste portar.

* La începutul lunii februarie, internaţionalii de juniori D. Andrei și D. Radu şi-au prelungit contractele cu Politehnica până în vara anului 2025.

* Antrenament al echipei, la Baza Politehnica nr. 2, în luna februarie:

* Fostul jucător al lui FCU Politehnica, Andrei Cristea (38 de ani), s-a retras din activitatea de jucător. El a fost și internațional, iar ultima dată a evoluat, până în acest sezon de primăvară, la CS Mioveni.

* Lovitura simbolică de începere a meciului Politehnica – FC Hermannstadt (12 martie, Liga a II-a) a fost dată de Emeric Dembroschi, internațional polist al anilor ’70, el primind și o plachetă din partea clubului:

* Emoții surprinse în timpul meciului Politehnica – FC Hermannstadt (12 martie, Liga a II-a):

* În 13 martie, în zona de nord a Pădurii Bistra, din zona Ghirodei, Druckeria a fost implicată în festivalul ”Plantarea CODRU 2022”, o acțiune de plantare și reîmpădurire. În semn de recunoștință pentru membrii oficiali ai Druckeriei, un card de membru a fost echivalentul unui puiet de stejar plantat. Încasările vor fi donate Asociației Suporterilor Timișoreni Druckeria, cu scopul susținerii misiunii lor de a ajuta refugiații ucraineni.

* Cosmin Contra, membru în CA al lui SSU Politehnica, a fost desemnat antrenorul lunii februarie în prima ligă din Arabia Saudită (foto din introducere, sursa gsp.ro). El este antrenor la Al-Ittihad Jeddah, liderul clasamentului!

* În 18 martie, Politehnica a fost reprezentată de câțiva jucători la acțiunea CAFE Week of Action. Center for Access to Football in Europe (CAFE) este o organizație ce are ca scop promovarea fotbalului în rândul persoanelor cu dizabilități. Politehnica Timișoara este singurul club de fotbal din România care participă an de an la acțiunea CAFE Week of Action. În acest an, poliștii i-au vizitat pe cei de la Fundația Pentru Voi din Timişoara. Beneficiarii acestei fundații au participat, invitați, la meciul Politehnica – Dunărea Călărași, din 19 martie, însoțind chiar jucătorii alb-violeți la intrarea pe teren (foto).