Unul dintre cei mai mari rivali ai Politehnicii Timișoara, antrenorul Ionuț Popa, s-a stins din viață în această dimineață. Avea 67 de ani și se lupta, de mai mult timp, cu mari probleme de sănătate, care l-au făcut să și renunțe, în primăvara anului trecut, la activitatea fotbalistică.
Născut la 17 aprilie 1953, în comuna timișeană Pesac, unde a copilărit cu Dănuț Lața, viitorul mijlocaș polist și longeviv președinte al AJF Timiș. Popa a evoluat la juniorii Politehnicii Timișoara, iar la seniori a jucat, printre altele, pentru Unirea Sânnicolau Mare, Vagonul Arad, Aurul Brad și Victoria Ineu.
Ca antrenor, s-a stabilit în Arad și și-a legat cariera de UTA, pe care a pregătit-o în mai multe perioade. Inclusiv în Liga I, unde a promovat-o în 2002. A fost un tehnician charismatic și un adevărat specialist al promovărilor în primul eșalon: a mai reușit acest lucru și cu FC Oradea, în 2003, și cu CS Mioveni, în 2011, și cu CSMS Iași, în 2012. Cel mai mult a activat, neîntrerupt, la Politehnica Iași, între 2004-2008, în Liga I. De altfel, în fosta capitală a Moldovei a fost și cel mai iubit.
Între 2016-2018 a condus pe ACS Poli, în prima ligă, și a salvat-o de la retrogradare, deși echipa a avut o penalizare de 14 puncte! Salvarea s-a produs în urma unui baraj cu UTA Bătrâna Doamnă. Cu ACS Poli a disputat și finala ultimei ediții a Cupei Ligii României, în 2017, an în care a calificat echipa și în semifinalele Cupei României! Ultima formație antrenată a fost UTA, iar ultimul meci în care a stat pe bancă a fost cel cu ACS Poli, învinsă cu 2-1, la Arad, la 9 martie 2019.
Actualul antrenor al Politehnicii, Octavian Benga, i-a fost secund lui Ionuț Popa la ACS Poli.
Dumnezeu să te odihnească, nea Popică.
sursa foto din introducere: pressalert.ro